Începând de vineri, se pun în vânzare biletele pentru meciul Oltchim – Ferencvaros


• partida va avea loc duminică, 3 februarie, de la ora 19.00
 

Conducerea Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea face cunoscute, prin intermediul site-ului propriu, detaliile legate de modul în care îşi pot procura tichetele de acces toţi cei interesaţi să vizioneze primul joc al galacticelor în Liga Campionilor, din acest an. Astfel, iubitorii handbalului care nu deţin abonamente valabile pentru acest sezon, vor fi nevoiţi să îşi achiziţioneze bilete de intrare, dintre cele peste 1.500 scoase la vânzare. În funcţie de posibilităţile financiare, dar şi de locul din tribune din care vor să urmărească partida chimistelor, cei interesaţi pot alege dintre mai multe tipuri de tichete. Cel mai ieftin bilet costă 40 lei şi asigură un loc în următoarele zone din Sala Sporturilor „Traian”: lojele 1, 2, 4, 5, 6, 7, balcoanele 1 şi 2, sectoarele D, E, F. Pentru 50 de lei, un suporter îşi poate asigura un loc în sectoarele A şi C, rândurile 6-14. Ca de obicei, biletele mai scumpe sunt cele de pe rândurile situate mai aproape de suprafaţa de joc, din sectoarele A, B şi C, care pot fi achiziţionate contra sumelor de 100 sau 150 lei. De asemenea, foarte important de reţinut pentru toţi cei care doresc să vizioneze jocul de duminică, este programul caselor de bilete, care funcţionează în incinta Sălii Sporturilor. Acestea se vor deschide vineri, 1 februarie, la ora 09.00, atunci când se vor pune în vânzare primele tichete. Casele de bilete vor fi deschise în zilele premergătoare partidei (vineri, sâmbătă şi duminică), între orele 09.00-18.00.

Preţurile biletelor sunt valabile pentru toate partidele Oltchimului din grupele principale

Conducerea CS Oltchim mai face cunoscut faptul că tarifele practicate pentru biletele de intrare la meciul cu Ferencvaros Budapesta sunt valabile şi pentru celelalte două partide pe care formaţia râmniceană le va disputa, pe propriul teren, în grupele principale ale Ligii Campionilor. Reamintim, CS Oltchim va mai întâlni campioana Rusiei, Zvezda Zvenigorod, pe 16 februarie; dar şi campioana Sloveniei, Krim Ljubljana, pe 17 martie.

200 de fani maghiari vor veni la Vâlcea

Chiar dacă oficialii de la Ferencvaros au solicitat conducerii clubului Oltchim 400 de bilete pentru jocul de la sfârşitul acestei săptămâni, componenţii galeriei oaspeţilor de duminică vor trebui să se mulţumească cu numai 200. Acestea au fost oferite pe bază de reciprocitate, acelaşi număr de tichete urmând să îl primească şi membrii galeriilor „Brigada Zăvoi” şi „Brigada Noastră”, atunci când vor face deplasarea la Budapesta. Meciul retur dintre cele două echipe va avea loc în data 9 martie, cu prilejul etapei a V-a din cadrul Grupei a II-a principală.

Doi polonezi vor conduce meciul

Federaţia Europeană de Handbal a delegat, pentru întâlnirea dintre Oltchim şi Ferencvaros, un cuplu de arbitri din Polonia, format din Bartosz Leszczynski şi Marcin Piechota. Observator din partea EHF va fi grecul Sotiris Migas.