Începând de miercuri, Aurelian Roşca este noul antrenor al Coronei Braşov
Tehnicianul care, în urmă cu nici două săptămâni, a condus echipa de junioare II a Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea spre câştigarea titlului naţional, a preluat, de la mijlocul acestei săptămâni, formaţia braşoveană Corona. Chiar dacă îi revine o misiune destul de dificilă, aceea de a depăşi performanţele înregistrate în ultimii ani, obţinute în mandatul Marianei Târcă (cea mai importantă fiind cea obţinută în urmă cu o lună, când Corona s-a calificat în Cupa Cupelor), Aurelian Roşca are încredere în valoarea lotului de handbaliste pe care l-a găsit la Braşov, declarând că a ales să semneze cu Corona pentru a face performanţă, având multă încredere că echipa pe care o pregăteşte va putea să îşi îndeplinească obiectivul trasat, anume clasarea pe podiumul Ligii Naţionale şi un parcurs cât mai lung în cupele europene.
„Revin cu plăcere la Braşov. Mă leagă amintiri frumoase de acest oraş. Este clar că nu ne-a chemat nimeni aici pentru ceva uşor, ci pentru a face performanţă. Am mare încredere în această echipă şi cred cu tărie că ne putem îndeplini obiectivele propuse, adică o clasare pe unul din locurile 1-3 şi un parcurs cât mai lung în cupele europene. Trebuie să determinăm oamenii să vină la sală şi acest lucru îl putem face numai prin performanţă. Eu sunt foarte optimist că vom reuşi. Cunosc echipa, cu o parte dintre fete am mai lucrat şi le cunosc foarte bine, dar am încredere că şi cu celelalte voi colabora foarte bine la Braşov”, a mai afirmat Aurelian Roşca, miercuri, la prezentarea oficială în funcţia de antrenor principal. Mai trebuie precizat faptul că „ajutorul” lui Roşca din funcţia de antrenor secund al Coronei va fi Vasile Curiţeanu.
Munteanu: „Obiectivul nostru va fi locurile 1-3, însă îmi doresc mai mult”
Noul director sportiv al Coronei, Bogdan Munteanu, a declarat, tot miercuri, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că şi-ar dori ca formaţia de ale cărei destine se ocupă să câştige titlul în Liga Naţională, anticipând o luptă mult mai deschisă pentru adjudecarea campionatului după ce Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a retras din competiţie. „În această vară, echipele s-au întărit şi va fi greu. Clar, obiectivul nostru va fi locurile 1-3, însă personal îmi doresc mai mult. Vreau cu orice preţ să facem performanţă la Braşov. Am încheiat şi transferurile din această vară şi putem spune că suntem mulţumiţi. Zilele următoare va semna şi Camelia Hotea prelungirea contractului, dar şi Cristina Sîntămărean. Cu siguranţă ne vom despărţi de Alina Şorodoc, dar şi de alte câteva jucătoare care au fost împrumutate la Braşov, dar oricum nu prea au jucat. Per ansamblu, suntem mulţumiţi”, a încheiat optimist Bogdan Munteanu.
Lotul de jucătoare al Coronei Braşov se va reuni în data de 8 iulie, în calendarul de pregătire al acestei formaţii fiind prevăzut un stagiu de pregătire centralizată, ce va avea loc pe litoral, în perioada 14-24 iulie.