Încă un proiect finalizat la Budeşti


conferintaPrimăria Budeşti şi „Devo Development Solutions” au organizat sâmbătă, 30 noiem­brie, o întâlnire cu presa şi cu beneficiarii pro­iec­tului „Competenţe noi în managementul de­şeu­rilor organice şi protecţia mediului pentru persoanele din rural”. Viceprimarul Ionel Vlă­dulescu a mulţumit concetăţenilor şi celor de la Devo Development Solutions pentru impli­carea în derularea acestui proiect şi a trans­mis celor prezenţi că li s-a creat oportunitatea de-a dezvolta mici afaceri. „Nu este deloc uşor să accesezi fonduri europene, dar aceasta este soluţia pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Noi, la Budeşti, tocmai am finalizat implementarea proiectului privind Centrul de servicii sociale şi aşteptăm axele de finanţare pentru perioada 2014 – 2020, pentru a vedea ce fonduri mai putem atrage”, a declarat Vlădulescu.