Înainte de Ziua Națională,
FONDURI PNDL APROBATE de Guvern pentru Vâlcea


Plăți de peste 268 milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 268.548.731 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 291 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, la nivel național, pentru etapa I, a fost plătită suma de 48.327.952 lei pentru 47 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 220.220.779 lei pentru 244 de proiecte de investiții.
În această listă se regăsesc și proiecte vâlcene, cum ar fi: Măldăreşti (1.768.377 lei), Milcoiu (259.084 lei), Ocnele Mari (1.101.113 lei), Suteşti (186.789 lei), Consiliul Județean Vâlcea (579.130 lei), Consiliul Județean Vâlcea (47.268 lei), Ocnele Mari (236.294 lei) și Pietrari (236.078 lei).
Sursă foto: Arhivă