În sfârşit, o veste bună pentru sportul vâlcean: judeţul nostru va avea echipă în Liga a III-a!


• problemele financiare cu care se confruntă cluburile promovate după meciurile de baraj i-au determinat pe oficialii Federaţiei Române de Fotbal să invite în noua ediţie şi echipele care au cedat în aceste partide decisive


Chiar dacă ultimele două campioane ale judeţului nostru au pierdut meciurile de baraj pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc (Posada Perişani a fost învinsă, în 2012, de CS Apă Craiova, iar Hidroelectra a cedat, anul acesta, în faţa celor de la FC Avrig), iată că „sorţii” le-au zâmbit în cele din urmă „energeticienilor” de la Hidro, gruparea din nordul Râmnicului fiind invitată (alături de alte formaţii care au pierdut meciurile de promovare) să evolueze în Liga a III-a.

Cum o astfel de şansă apare foarte rar (fiind chiar o premieră, cel puţin în ultimele sezoane) oficialii de la Hidroelectra nu puteau refuza cadoul primit şi au decis să facă pasul cel mare: înscrierea, pentru prima dată în istoria clubului, în Liga a III-a). Având la dispoziţie un buget de aproape o sută de mii de euro, clubul râmnicean se poate gândi la câteva transferuri, vitale pentru prezenţa într-un eşalon superior, astfel încât inimosul antrenor Narcis Enăchescu să poată continua cu brio munca începută la această formaţie. Totodată, reunirea lotului „energeticienilor” este programată pentru începutul săptămânii viitoare.