În Păușești Măglași,
SE VOR REABILITA APROAPE CINCI KILOMETRI de drumuri de interes local


În ultima ședință ordinară a Consiliului Local Păușești Măglași, întrunit în data de 6 octombrie 2022, a fost aprobată documentația de avizare a lucrărilor de investiții, a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Reabilitare drumuri de interes local L=4,9 km în comuna Păușești Măglași, județul Vâlcea”. Fondurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv vor proveni din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe, a fost aprobată și suma de bani reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului de investiții la care am făcut referire. Această sumă de bani aprobată de la bugetul local al comunei conduse de edilul Alexandru Dediu se ridică la valoarea de 2.442.863 lei.