În nouă luni, Fiscul vâlcean a constatat evaziune de peste 83 de milioane de lei


45 de cazuri au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, a încheiat 1.804 de acte de control, stabilind pentru bugetele administrate de ANAF venituri suplimentare în sumă totală de peste 83 mil.lei.

În 84 de cazuri, pentru a evita sustragerea de la plata debitelor prin înstrăinarea bunurilor, inspectorii Activităţii de Inspecţie Fiscală au dispus măsuri asigurătorii în valoare totală de 36 mil.lei.

Pentru prejudicii aduse bugetului general consolidat al statului, în valoare de 64 mil.lei, 45 de cazuri au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.

De asemenea, în cele nouă luni încheiate din acest an, inspectorii fiscali au soluţionat 193 de cereri pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată în valoare de 12 milioane de lei, fiind respinsă la rambursare suma totală de 1,6 mil.lei.