„În cel puţin 30 de localităţi trebuie refăcute organizaţiile din temelii!”
La finele acestei săptămâni, Biroul Politic Naţional al Partidului Democrat Liberal va stabili calendarul alegerilor din filialele locale şi judeţene. „Moţiunea câştigătoare a domnului Vasile Blaga a propus reorganizarea partidului, începând cu secţiile de votare. Astfel, PDL se va reconstrui din temelii”, declară Romulus Bulacu, prim – vicepreşedinte al organizaţiei Vâlcea. Liderul democrat – liberal recunoaşte, în acest context, că există localităţi în Vâlcea unde PDL nu are nici măcar un consilier local: De exemplu Popeşti sau Stăneşti. „În cel puţin 30 de localităţi trebuie refăcute organizaţiile din temelii, pentru că acum sunt «la remorca» celorlalţi actori politici. La prima vedere, partidul nostru pare destructurat, mai ales din cauza luptelor interne”, a mai spus Bulacu.