În atenţia instituţiilor publice!


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666/21.09.2012, a fost publicat Ordinul viceprimului-ministru, ministrului Finanţelor Publice nr. 1248/20.09.2012 pentru aprobarea Normelor metodo­logice de aplicare a prevederilor art. 49 alin. (13) indice 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi de modificare şi completare a Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 629/2009.

Potrivit acestui ordin, s-a modificat formularul „Plăţi restante” şi s-a introdus formularul de raportare „Situaţia centralizată a arieratelor bugetului general al unităţii administrativ-teritoriale la data de………”, care se vor depune pentru luna septembrie 2012 la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe suport hârtie în termenul prevăzut de lege, urmând ca acestea să fie depuse şi în format electronic până la 15 octombrie 2012.