Împrumuturi de peste 11 miliarde la CAR Pensionari
• 46 de vârstnici au solicitat suma maximă: 3000 de lei
• banii merg pe medicamente şi facturi la utilităţi
Vârstnicii au luat cu asalt sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic. Până-n prezent, au trecut pe la ghişeul instituţiei aproximativ 900 de pensionari, suma pentru care s-au împrumutat fiind de 1.172.000 lei. Foarte multe persoane au apelat la împrumutul maxim acordat de unitatea condusă de Grigore Răban. Astfel, pentru suma de 3000 de lei s-au împrumutat 46 de persoane, peste 2500 lei – 27, peste 2000 lei – 38, pentru 1500 lei – 110, pentru 1000 lei – 102, iar pentru 600 lei – 54. „În luna aprilie, pentru suma maximă de 3000 de lei s-au împrumutat 47 de persoane, iar din câte observăm, luna aceasta, deja avem 46 de împrumuturi pentru această valoare. Aceasta înseamnă că vom depăşi cu mult numărul celor care apelează la împrumutul maxim”, susţine Grigore Răban, şeful pensionarilor vâlceni. Cum am mai specificat, pensionarii se împrumută fie pentru a-şi procura tratamentele, fie pentru a achita facturile la utilităţi.