Hoţ din spitale, prins în flagrant
Recent, poliţiştii compartimentului de siguranţă publică din cadrul Biroului Ordine Publică, l-au depistat pe D. Cornel, din comuna Mărgineni, judeţul Bacău, având asupra sa două genţi de damă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în cele două genţi se aflau documente şi sume de bani şi că aparţin unor persoane internate în Secţia cardiologie – Spitalul judeţean Vâlcea, bunurile fiind restituite acestora. În cauză, au fost întocmite documente procedurale de constatare a infracţiunii flagrante, urmând a se continua cercetări pentru infracţiunea de furt calificat.