HCM a pierdut şi returul cu CSM Bucureşti


• elevele Simonei Gogârlă se vor lupta pentru salvarea de la retrogradare

Jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea aveau, sâmbătă, o misiune extrem de dificilă, pe terenul bucureştencelor de la CSM. El erau nevoite să câştige la mai mult de şase goluri pentru a evolua în meciul decisiv pentru calificarea în turneul pentru locurile 7-9. Aşa cum se anticipa, vâlcencele nu s-au ridicat la înălţimea valorii adversarelor, unele dintre ele foste jucătoare la Oltchim, şi au cedat la şapte goluri diferenţă. Chiar dacă Vâlcea s-a aflat mult timp în avantaj, echipa bucureşteană şi-a demonstrat clasa pe final, diferenţa cu care s-a impus fiind obţinută în ultimele zece minute. Astfel, deşi la pauză conduceau cu 15-12, handbalistele de la HCM au trebuit să se recunoască învinse, tabela indicând la final 29-22 în favoarea bucureştencelor. În urma dublei înfrângeri cu CSM Bucureşti, HCM va trebui să se pregătească pentru turneul de evitare a retrogradării, acolo unde vor evolua cele mai slabe trei echipe ale campionatului şi, la finele căruia, doar una se va salva în mod direct de la retrogradare.
Vom reveni cu mai multe detalii în ediţia de mâine a cotidianului nostru!