Guvernanţi incompetenţi, buget pe măsură


buican_cristi4• în opinia deputatului Buican, bugetul anului 2012 este cel mai sărac pe care l-a avut România în ultimii 10 ani

Prin intermediul unei declaraţii po­litice susţinută în faţa colegilor par­la­mentari, deputatul vâlcean Cristian Buican a criticat propunerea legii bu­getului de stat pe anul 2012, con­siderând că propunerile pedeliştilor însemnă continuarea măsurilor de aus­teritate, lipsa investiţiilor şi con­dam­narea la sărăcie a românilor. Bu­getul anului 2012, în varianta pro­pusă de Executiv, este cel mai sărac buget pe care l-a avut România în ultimii 10 ani şi este construit pe o gândire profund greşită din punct de vedere economic, mai aproape de ceea ce răposatul dictator propunea când dorea cu orice preţ plata inte­grală şi rapidă a datoriei externe, de­cât de o gândire de tip democratic, bazată pe dezvoltare şi pe recupe­rarea decalajelor ce ne despart de ţările din vestul Uniunii Europene. Deputatul Buican consideră că orice român cu minime cunoştinţe de eco­no­mie ştie că un deficit bugetar de doar 2% din PIB este cel puţin nerea­list. Asumarea unui astfel de deficit de doar 2% condamnă românii la să­răcie, în condiţiile în care, doar în ceea ce priveşte dobânzile şi împru­mu­­turile pe care statul român le are de plătit în anul 2012, acestea sunt de 11 miliarde de lei, adică puţin pes­te 2% din PIB. Acest lucru însemnă că tot deficitul asumat de către actua­lii guvernanţi se va duce pe plata da­toriei publice, iar finanţarea secto­ru­lui public se va face pe un buget excedentar, însemnând tăieri dra­ma­tice ale bugetelor ministerelor faţă de anul 2011, şi nu majorarea acestora, aşa cum încearcă să trâmbiţeze propaganda portocalie.

Preşedintele PNL Vâlcea, depu­tatul Cristian Buican, este de părere că în orice stat democratic în care guvernanţii sunt responsabili, nu se reduc deficitele pe seama populaţiei şi prin tăieri succesive ale veniturilor acestora. Consolidarea fiscală şi economică ar trebui să însemne o mai bună funcţionare a statului şi nu distrugerea sistemelor publice. Nu este normal şi nici sănătos din punct de vedere economic să reduci defi­ci­tele pe spatele bolnavilor, subfinan­ţând sistemul de sănătate, pe seama copiilor şi a profesorilor diminuând dras­tic, de la an la an, bugetul edu­caţiei sau pe seama pensionarilor şi a bugetarilor îngheţând pensiile şi re­du­când veniturile bugetarilor. Depu­ta­tul Buican îi acuză de minciună pe guvernanţi atunci când trâmbiţează creşterea alocărilor bugetare pentru investiţii, principalul motor al creşterii economice şi singura şansă a Româ­niei de a-şi reveni din punct de ve­dere financiar. Rata investiţiilor, adică totalul investiţiilor din PIB, era în anul 2008 de 32%, iar în anul 2011 de doar 20%. Mai mult decât atât, chel­tuielile de capital, scad, în anul 2011, faţă de anul 2008, cu 30%, iar în actualele condiţii economice vor continua să scadă şi în anul 2012. În ceea ce priveşte nivelul investiţiilor străine, lucrurile sunt şi mai grave. Dacă în anul 2008 investiţiile străine directe din România erau la un nivel de 9,5 miliarde de euro, în anul 2011 acestea au ajuns la doar 2 miliarde de euro, iar perspectivele pentru anul 2012 sunt de continuare accentuată a acestei scăderi.