Gheorghe Tadici, propus la cârma echipei naţionale


tadici_gheorghe4Rămasă fără antrenor principal după demisia lui Radu Voina în urmă cu trei săptămâni, prima reprezentativă de handbal feminin a României se află în căutarea unui nou tehnician. Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a profitat recent de prilejul unei întâlniri cu majoritatea antrenorilor care activează pentru echipe din Liga Naţională, propunându-le un mic joc de tip brainstorming, scopul acestuia fiind acela de a afla cât mai multe opinii (chiar sub protecţia anonimatului) referitor la o situaţie devenită foarte delicată în ultimul timp: numirea unui nou antrenor. Cei prezenţi şi-au exprimat părerile prin intermediul bileţelelor, trecând pe acestea numele antrenorului pe care îl consideră potrivit pentru ocuparea funcţiei de selecţioner al României. În urma ineditului „tur de scrutin”, actualul tehnician al formaţiei HC Zalău, Gheorghe Tadici a fost desemnat câştigător, acesta totalizând patru opinii favorabile din cele nouă exprimate. Alte nume vehiculate de către specialiştii în handbal ca fiind potrivite pentru a prelua echipa naţională a României sunt: Ion Crăciun, Mariana Târcă sau Aurelian Roşca.

O altă chestiune în privinţa căreia rămâne de văzut în ce măsură viitorul tehnician va respecta „indicaţiile” primite de la preşedintele FRH chiar înainte de a i se cunoaşte numele  este cea referitoare la contractul de exclusivitate. Mai exact, Cristian Gaţu doreşte ca următorul tehnician al primei reprezentative să se dedice în totalitate echipei naţionale, fără a mai avea alte colaborări în acelaşi timp (aşa cum, de pildă, Radu Voina avea cu CS Oltchim).