Galacticele şi-au consolidat poziţia de lider în Liga Naţională
• CS Oltchim – SCM Craiova 39-24
La numai două zile trecute de la victoria împotriva austriecelor de la Hypo Viena, din cadrul grupei A a Ligii Campionilor, chimistele pregătite de Jakob Vestergaard au întâlnit marţi, în Sala Sporturilor „Traian”, pe SCM Craiova. Partida a contat pentru etapa a VI-a din Liga Naţională şi s-a jucat în avans, meciurile din această rundă fiind programate iniţial pentru duminică, 21 octombrie. Motivul pentru care conducerea clubului vâlcean a solicitat Federaţiei Române de Handbal modificarea datei de disputarea a jocului cu SCM Craiova a fost acela că, în data de 20 octombrie, campioanele României trebuie să evolueze în deplasare, în compania celor de la Buxtehuder SV (vicecampioana Germaniei), partida contând pentru etapa a doua din cadrul grupelor Ligii Campionilor.
Bulatovic şi Farcău, cele mai bune marcatoare ale Oltchimului
După un joc excelent făcut de Katarina Bulatovic în meciul cu Hypo Viena, atunci când a marcat în poarta austriecelor de 10 ori, interul-dreapta din naţionala Muntenegrului a recidivat în tricoul Oltchimului şi contra sportivelor de la SCM Craiova, punctând de 7 ori. De asemenea, tot de şapte ori a marcat şi extrema stângă Ramona Farcău. Handbalistele de la CS Oltchim s-au impus la final cu un categoric 39-24 (24-14), adjudecându-şi cea de cincea victorie din tot atâtea posibile în noul sezon al Ligii Naţionale (reamintim, în etapa a II-a, CS Oltchim nu a jucat, partida programată împotriva naţionalei de tineret fiind anulată). Cu acest succes, CS Oltchim redevine liderul Ligii Naţionale, cu 10 puncte acumulate, punând un ecart de două „lungimi” în faţa revelaţiei începutului de campionat, HCM Baia Mare.
Daniela Băbeanu, cea mai bună marcatoare a partidei
Jucătoarea plecată din „curtea” Oltchimului în urmă cu numai câteva luni (sub formă de împrumut) tocmai la adversara vâlcencelor de marţi seara, a reuşit un joc foarte bun, fiind cea mai importantă marcatoare a meciului, cu 8 goluri. Daniela Băbeanu le-a luat astfel „faţa” mult mai experimentatelor Katarina Bulatovic şi Ramona Farcău, demonstrând că merita să rămână în lotul galactic de la Oltchim. Oricum, aceasta evoluează pentru SCM Craiova doar sub formă de împrumut, reîntoarcerea ei la campioana României fiind o certitudine.
Programul etapei a VI-a din Liga Naţională
Oltchim Rm. Vâlcea – SCM Craiova 39-24
Corona Braşov – SCM Ploieşti (19 octombrie)
HC Zalău – HCM Baia Mare (22 octombrie)
Universitatea Cluj – CSM Bucureşti (23 octombrie)
HC Dunărea Brăila – HCM Roman (27 octombrie)
Danubius Galaţi va sta