Găinari de week-end


Vineri, poliţiştii, în urma activităţilor specifice au stabilit identitatea principalelor persoane bănuite de comiterea a patru fapte de furt din gospodării comise pe raza oraşului Băbeni, în perioada noiembrie 2013-aprilie 2014.  Astfel a fost identificat M. Constantin, bănuit de comiterea a două furturi. De asemenea, a fost stabilit faptul că B. Nicolae, M. Valentin, C. Florian, B. Romică şi N. Gheorghe, B. Gigel, toţi din oraşul Băbeni faţă de care a fost stabilit probatoriu pentru comiterea de furturi din locuinţe, fapte înregistrate iniţial cu autori necunoscut. 

Poliția mai informează că vineri, O. Sorin a condus un autoturism pe DN 67 Tomşani, şi fiind oprit pentru control de poliţiştii, a fost depistat în timp ce transporta mai multe unelte, fără a putea prezenta pentru acestea documente de provenienţă. 

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform legii 12/1990 R, iar întreaga cantitate de marfă a fost confiscată. În perioada 13-15 iunie a.c., poliţiştii au acţionat pe raza oraşului Ocnele Mari pentru verificarea şi controlarea traficului rutier. 

Cu această ocazie, au fost controlate 14 autovehicule, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 560 lei. Sâmbătă, în intervalul orar 10.00-12.00, poliţiştii au efectuat  o acţiune pe linie rutieră pe raza comuna Popeşti. În plus, oamenii legii l-au depistat pe DN 65 C pe O. Alexandru, de 76 de ani, care conducea un motociclu fără a deţine permis de conducere, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.