Fundaţia „Casa Cărţii” a finalizat două frumoase proiecte


Ieri, Fundaţia „Casa Cărţii” de pe lângă Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a încheiat două frumoase proiecte. Unul dintre acestea este „Ne pregătim pentru România”, la care fundaţia şi-a premiat participanţii şi trainerii. Elevul care a obținut punctajul cel mai mare din prezența la cursurile de dezvoltare personală și la activitățile de voluntariat a primit o bursă, oferită de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe, prin doamna Camelia Ozon. Aceasta a fost obţinută de Lidia Iosif, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Fundaţia a mai premiat, de asemenea, şi trainerii de la ce-l de-al doilea proiect „Să învăţăm de la bunici, să învăţăm de la cei mici”. Premiile pentru traineri şi participanţi au fost oferite de Centrul EUROPE DIRECT Vâlcea.