Francul elvețian la un nou maxim al ultimelor trei luni


Leul a avut ieri o evoluţie calmă în faţa principalelor valute, excepţie făcând francul elveţian, care a crescut de la 3,6381 la 3,6505 lei, un curs mai ridicat, de 3,6603 lei fiind înregistrat în 25 iunie. Aprecierea francului a fost provocată de creşterea acestuia faţă de euro, la maximul ultimelor cinci luni de 1,2253 dolari.

Cursul euro a fost aproape identic cu cel de vineri, 4,4604 faţă de 4,4603 lei, în ton cu evoluţia pieţei, unde tranzacţiile s-au realizat în jurul pragului de 4,46 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4580 – 4,4610 lei.

Parcursul leului nu a fost afectat de decizia Consiliul de Administraţie al BNR de reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, această scădere fiind deja luată în considerare de investitori.

Procesul de scădere a dobânzii-cheie a început, după mai bine de un an, în iulie, când aceasta a fost coborâtă de la 5,25 la 5%, şi a continuat în august, când a fost redusă la 4,5%. Nivelul dobânzii ar putea să fie ajustat până la sfârşitul anului, potrivit estimărilor Asociaţiei Analiştilor Fi­nanciar-Bancari din România, până la 4%.

Cursul dolarului a fost, de asemenea, stabil, el coborând de la 3,3052 la 3,3051 lei.

Evoluţii asemănătoare faţă de euro aveau şi celelalte monede din regiune. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,211 şi 4,228 zloţi iar cea maghiară între 297,5 şi 299,3 forinţi.

Volatilitatea perechii euro/dolar  se limita la 1,3478 – 1,3512 dolari. Investitorii aşteptau să vadă cum se va rezolva criza în care se află bugetul public al SUA, în lipsa unui acord între democraţi şi republicani.

Pieţele aşteaptă, de asemenea, pentru joi, decizia de politică monetară a BCE cât şi declaraţiile preşedintelui ei, Mario Draghi.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3485 – 1,3514 şi la 1,3481 dolari pe martie, iar uncia de aur creştea pentru scadenţa din această lună la 1.340 – 1.341 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00