FOTO: CONTINUĂ MODERNIZAREA unui drum județean foarte circulat!


În aceste zile, în cadrul proiectului de modernizare a Drumului Județean 678 A, se toarnă primul strat de asfalt, în zona Munteni (comuna Mihăești), pe un sector de 2,35 km, care pornește la podul de fier (comuna Galicea) și ajunge în Drumul Național 64. Pentru modernizarea celor 27 km, cât măsoară acest drum județean, Consiliul Județean Vâlcea a obținut fonduri europene în valoare totală de cca 17 milioane euro, termenul de finalizare a lucrărilor fiind vara anului viitor.
Pe lângă aceste lucrări de asfaltare, pe traseul drumului se mai lucrează și în alte zone la amenajarea de trotuare și la execuția podețelor de acces către proprietăți. Drumul pornește din Drumul Național 7, din comuna Milcoiu, traversează comunele Nicolae Bălcescu, Galicea și Mihăești, intersectându-se la Tătărani cu Drumul Național 64.