Fotbal, Liga a IV-a: CS Şirineasa e pe „val” în Seria Sud şi administrează victorii la scor „fluviu”


• Flacăra Horezu „arde” tot ce prinde în Seria Nord


La finalul săptămânii trecute, fotbalul din „Elita” judeţului nostru şi-a consumat o nouă etapă. A fost cea cu numărul şapte în Seria Sud (acolo unde participă mai multe echipe comparativ cu Seria Nord, iar AJF Vâlcea a programat două runde intermediare) şi cea cu numărul cinci pentru Seria Nord, întrecere în care cele paisprezece competitoare înscrise la start se regăsesc şi acum în competiţie. Partea fotbalistică de sud a judeţului nostru nu a oferit multe surprize în ultima rundă, favoritele impunându-se destul de clar. Liderul CS Şirineasa şi-a trecut în cont o nouă victorie la un scor ce nu mai are nevoie de nici un comentariu, dispunând cu 11-1 pe terenul din Şuşani de Club Sportiv din localitate, iar principalele urmăritoare, FC Băbeni şi Unirea Drăgăşani, au câştigat de asemenea câte trei puncte în ultima etapă, în faţa grupărilor Voinţa Orleşti, respectiv Victoria Frânceşti. Totuşi, există câteva rezultate care, deşi nu pot fi trecute neapărat la capitolul surprize, merită precizate având în vedere că ele provin din întâlniri foarte echilibrate, în care ambele combatante aveau şanse relativ egale de a se impune. Astfel, „experţii” din Popeşti au trecut cu bine peste o deplasare extrem de dificilă în fief-ul Olteţului Alunu, impunându-se cu scorul de 2-1, Viitorul Valea Mare oferă semne tot mai importante de revenire după începutul dezastruos şi a câştigat cu Zorile Scundu, scor 2-0, în timp ce nou-promovata Unirea Tomşani are un parcurs demn de toată lauda, obţinând un nou succes în faţa unei echipe cu mult mai mare experienţă la nivel judeţean, AS Creţeni.

În această serie, situaţia în partea superioară a clasamentului se prezintă astfel: CS Şirineasa 21puncte, FC Băbeni 18p, Unirea Drăgăşani 18p şi Experţi 2000 Popeşti 16p.


Rezultatele complete înregistrate în Seria Sud (etapa a VII-a)


CS Şuşani – CS Şirineasa 1-11

Voinţa Orleşti – FC Băbeni 0-7

Unirea Tomşani – AS Creţeni 5-1

Olteţul Alunu – Experţi Popeşti 1-2

Unirea Drăgăşani – Victoria Frânceşti 2-0

Viitorul Valea Mare – Zorile Scundu 2-0

CS Mădulari – Oltul Ioneşti 1-0

CSM II Râmnicu Vâlcea a stat


Programul etapei viitoare (sâmbătă, 5 octombrie)


FC Băbeni – Unirea Drăgăşani

CS Şirineasa – CS Mădulari

Experţi Popeşti – Voinţa Orleşti

CSM II Rm. Vâlcea – Olteţul Alunu

AS Creţeni – Viitorul Valea Mare

Zorile Scundu – CS Şuşani

Oltul Ioneşti va sta


În Seria Nord, Hidroelectra Râmnicu Vâlcea şi Posada Perişani au pornit cursa de urmărire a liderului din Horezu


Trecând în Seria Nord, nu găsim surprize însemnate nici aici, cele patru echipe clasate în plutonul fruntaş (între care se pare încă de pe acum că se va purta lupta pentru desemnarea celor două formaţii ce vor merge în play-off-ul pentru desemnarea campioanei judeţene) administrând înfrângeri greu de digerat mai modestelor adversare ce au cutezat să le apară în faţă cu prilejul etapei a cincea. Astfel, beneficiind şi de aportul propriului teren, Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti le-au spulberat pe Viitorul Dăeşti şi Stejarul Vlădeşti, în timp ce marile rivale din sezonul trecut, Hidroelectra Râmnicu Vâlcea şi Posada Perişani, au trecut en-fanfare pe lângă Lotru Brezoi, respectiv Progresul Măldăreşti. De remarcat şi prestaţia foarte bună pe care elevii profesorului-antrenor Iustin Croitoru de la Topologul Galicea au avut-o pe cocheta arenă din Păuşeşti Măglaşi, impunându-se în faţa Unirii din localitate cu scorul de 2-1. Şi nou-promovata viitorul Budeşti a făcut un pas important spre salvarea de la retrogradare după ce a învins, în deplasare, pe AS Căzăneşti.

În această serie, situaţia în partea superioară a clasamentului se prezintă astfel: Flacăra Horezu 15puncte, Cozia Călimăneşti 13p, Hidroelectra Râmnicu Vâlcea 12p şi Posada Perişani 12p.


Rezultatele complete înregistrate în etapa a V-a


Flacăra Horezu – Viitorul Dăeşti 9-2

Hidro Rm. Vâlcea – Lotru Brezoi 7-1

Posada Perişani – Progresul Măldăreşti 7-0

Cozia Călimăneşti – Stejarul Vlădeşti 6-0

AS Căzăneşti – Viitorul Budeşti 2-3

U. Păuşeşti Măglaşi – Topologul Galicea 1-2

Minerul Ocnele Mari – Foresta Malaia 1-2


Programul etapei a VI-a (sâmbătă, 5 octombrie)


Topologul Galicea – Flacăra Horezu

Foresta Malaia – Hidro Rm Vâlcea

Stejarul Vlădeşti – Posada Perişani

Viitorul Budeşti – Cozia Călimăneşti

Viitorul Dăeşti – Minerul Ocnele Mari

Lotru Brezoi – AS Căzăneşti

Progresul Măldăreşti – U. Păuşeşti Măglaşi