Fonduri pentru mediu


• Executivul a aprobat, în şedinţa din această săptămână, la propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, o hotărâre privind aprobarea listei cuprinzând 7 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi, valoarea totală a acestora fiind de 451.733.000 lei

Potrivit unui comunicat de presă, obiectivele de investiţii fac parte integrantă din Strategia naţio­nală de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi constau în regularizări ale cursu­rilor de râuri, apărări şi consolidări de maluri, recalibrări de albii şi punerea în siguranţă a barajelor şi a lacurilor de acumulare.

Astfel, cele 7 obiective de in­ves­tiţii aprobate prin actul normativ, precum şi indicatorii tehnico-economici aferenţi au ca scop prevenirea efectelor distructive ale apelor mari, punerea în siguranţă a obiectivelor economice deja existente, precum şi eliminarea pericolului de pierdere a vieţilor omeneşti în 6 judeţe.

Finanţarea lucrărilor se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, din surse proprii ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din împrumuturile acordate României de Banca de Dezvoltare a Consi­liului Europei, precum şi din alte surse legal constituite, conform pro­gramelor de investiţii publice apro­bate potrivit legii.