Fonduri europene pentru cabinete medicale la ţară


CCI Vâlcea informează toate cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone, că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). La începutul lunii septembrie, s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, axa III, măsura. 3.1.2. – „Sprijin pentru crea­rea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. Conform Programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural  pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2  este de 134.668.992 euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară  în perioada 3 – 28 septembrie 2012.  Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) este Autoritatea de Management a acestui Program şi apar­ţine Ministerului  Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.