Festival-concurs de muzică lăutărească, la Piteşti


Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primaria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti organizează, în perioada 24-25 noiembrie, a VII-a ediţie a  Festivalului Naţional de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc”, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.

Festivalul se desfăşoară sub forma unui concurs de interpretare şi îşi propune promovarea muzicii lăutăreşti autentice din România, descoperirea, sprijinirea şi promovarea noilor talente în domeniu, precum şi repunerea în circuitul naţional şi internaţional a marelui interpret de muzică lăutărească Zavaidoc, născut la Piteşti.

Sunt invitaţi să participe interpreţi de muzică lăutărească (solişti vocali) din toată ţara, cu vârsta minimă de 18 ani. Interpreţii vor fi acompaniaţi de Orchestra „Doina Argeşului”.

Concurenţii vor participa la două probe, după cum urmează:

1. O probă de aptitudini muzicale, constând într-o piesă de folclor autentic (doină, baladă), din zona de origine a participantului fără acompaniament şi o piesă de muzică lăutărească autentică, cu acompaniament.

2. O probă de prezentare a portului tradiţional din zona de origine a participantului.

Concurenţii vor participa la preselecţia ce va avea loc în data de 23 noiembrie 2012, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, Str. Victoriei nr. 19, începând cu ora 12,00.

Cei interesaţi să participe la concurs vor trimite fişele de participare prin poştă, fax sau e-mail, până la data de 20 noiembrie 2012, pe adresa Centrul Cultural Piteşti, Casa Cărţii, Municipiul Piteşti, Str. Craiovei nr. 2, cod: 110013, Bl. G1, Sc. C, judeţul Argeş; tel: 0248/219976, 0248/216348, fax: 0248/210068; e-mail: cultcentre@yahoo.com. Persoane de contact: Valentin Grigorescu (director artistic), tel: 0722988581; Carmen Dumitrache (directorul Centrului Cultural Piteşti), e-mail: carmen_elena777@yahoo.com şi Carmen Saita (secretar Centrul Cultural Piteşti), e-mail: carmen_saita@yahoo.com.