Fereastră pentru investiţii în pescuit


O nouă sesiune de primire a cererilor de finanţare a proiectelor pe Măsurile 2.1, 2.2. şi 3.3 din Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) ar putea fi deschisă din 31 octombrie 2013, informează Ministerul Agriculturii. Potrivit unui anunţ al Direcţiei Generale Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP 2007-2013, fondurile estimate a fi alocate pentru a doua jumătate a anului 2013 pentru implementarea POP şi datele estimate ale lansării sesiunilor de depunere sunt următoarele: Axa prioritară 2 – Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură – Măsura 2.2. Pescuitul în apele inte­rioare – Acţiunea 1: Nave de pescuit în apele interioare – Operaţiunea 2: Schim­ba­rea destinaţiei ambarcaţiunilor către alte activităţi în afara pescuitului – buget esti­mat 1,5 mil. euro – Data estimată pentru lansarea cererilor de propuneri de proiecte: 31 octombrie 2013; Axa prioritară 2 – Acvacultura, pescuitul în apele interioare, pro­cesarea şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură – Măsura 2.1. Acvacultură – Acţiunea 4: Măsuri pentru mediul acvatic – Operaţiunea 3: Acva­cul­tura durabilă în situri Natura 2000 – buget estimat 2,5 mil. euro – Data estimată pen­tru lansarea cererilor de propuneri de proiecte: 15 octombrie 2013; Axa prioritară 3: Măsuri de interes comun – Măsura 3.3. Porturi de pescuit, locuri de debarcare şi adăposturi – Acţiunea 1: Investiţii în porturi de pescuit existente – buget estimat 10 mil. euro – Data estimată pentru lansarea cererilor de propuneri de proiecte: 31 octombrie 2013.