Fără vână, dar cu punctele în sac


Fotbal, Liga 3, etapa 6-a / SCM – VULTURII FĂRCĂȘEȘTI 2-0

Vreo 300 de spectatori, medie de vârstă peste 45 ani, s-au plictisit teribil până la jumătatea primului mitan. Niciun șut, nicio ocazie, na-ți-o ție, dă-mi-o mie, Vâlcea a jucat mai mult pe dreapta, dar fără rezultate. Abia în minutul 25, Rusu a pivotat frumos pe la 11 metri și a marcat simplu, deblocând tabela. Imediat s-a căzut iarăși în letargie, că nici oaspeții, cică locul 3 în serie, n-au fost mai breji. După pauză, băieții de la Gorj au părut mai insistenți, dar în minutul 65 Ivan a ratat o dublă ocazie și a dat semnalul ofensivei SCM-ului. Și-a mai irosit una, până când Rusu a dat alt gol de autor, protejare din corp și șut pe „lung”. Era minutul 75 și meciul gata. Bine, hai că repriza doua a fost mai bună., adică nu vreau să insinuez că a intrat Neicu, nu.

Nu-mi dau seama dacă statutul de mare favorită îi face pe jucătorii vâlceni să ia meciurile de sus, dar parcă ceva mai multă vână n-ar strica. Mai ales că urmează probabil primul test adevărat, vinerea viitoare , la Filiași. Va fi , cu adevărat, derby-ul seriei.

Altfel, ține-l, Doamne, pe Bogdan Rusu sănătos!

Au jucat la SCM : Gherghuș – Sīrbu, Dandea, Sălcianu, Serafim – Neagu, Popescu, Ionescu , Georgescu – Rusu, Ivan. După pauză au intrat : Neicu, Olaru, Pârvu, Sīrbu, Tudorescu.