„Facem presiuni asupra guvernanţilor pentru a evita un dezastru social”


romeo_radulescu5• declară deputatul Rădulescu, pe marginea situaţiei de la Oltchim
 

„Problemele Oltchim continuă, dar reprezentanţii Guvernului Ponta nu acţionează în niciun fel pentru a le rezolva. De această dată, Oltchim este într-un impas privind asigurarea materiilor prime necesare desfăşurării activităţii”, afirmă deputatul Romeo Rădulescu. Acesta şi-ar aş dori ca actualii guvernanţi să înţeleagă faptul că restructurarea Oltchim – printr-o privatizare corectă, corelată cu repornirea rafinăriei Arpechim, asigurându-se astfel funcţionarea integrată și profitabilă a celor două unități industriale, așa cum au fost ele proiectate de la bun început – ar trebui să fie priorităţi majore. „Aşa cum am mai spus, prin fuziunea celor două capacităţi de producţie cifra de afaceri anuală ar ajunge la 2 miliarde de euro, iar banii ar genera taxe şi impozite, direcţionate către dezvoltarea judeţului”, mai spune Rădulescu, deputat ales să reprezinte Colegiul nr.1 Râmnicu Vâlcea. „Eu am adresat un memoriu factorilor responsabili şi suntem în plină campanie de strângere de semnături pentru salvarea locurilor de muncă de la Oltchim. Deşi anunţasem că vom derula campania până la data de 3 februarie, am prelungit termenul până joi, 7 februarie, şi îmi doresc ca vâlcenii să ne acorde în număr cât mai mare sprijinul lor pentru ca reprezentanţii USL aflaţi la guvernare să înţeleagă faptul că oamenii trebuie să îşi păstreze locurile de muncă. Astfel, în mod democratic putem face presiuni asupra guvernanţilor pentru a evita un dezastru social”, a conchis Romeo Rădulescu.