„Facem eforturi ca pacienţii să nu cumpere nimic”


• declară dr. Vasile Cerbu, director Spital Brezoi

Spitalul Orăşenesc Brezoi nu are fonduri suficiente pentru toată luna în curs. Acesta este şi motivul pentru care se aşteaptă cu nerăbdare rectificarea bugetară de la finele anului. După cum am mai amintit, cea mai recentă rectificare bugetară a adus fonduri pentru acoperirea întregii luni octombrie şi parţial noiembrie. „Avem şi datorii, dar încă ne zbatem pentru ca pacienţii să nu cumpere nimic. Încercăm să le oferim, în continuare, medicamente şi materiale sanitare din stocurile unităţii. Nu este uşor, dar aşteptăm ultima rectificare bugetară din acest an. De asemenea, avem, în continuare, sprijinul Primăriei”, declară dr. Vasile Cerbu, director Spital Brezoi. Amintim faptul că, zilele trecute, unitatea medicală din localitatea condusă de Robert Schell a primit o donaţie importantă: 15 paturi noi, electrice, cu telecomandă.