Eugen Neață:
„VÂLCENII AU NEVOIE DE AJUTORUL STATULUI pentru valorificarea proprietăților pe care le dețin”


Zilele trecute, Eugen Neață, deputat de Vâlcea, a realizat o prezentare a celei mai noi forme de ajutor pe care Guvernul României, prin intermediul Ministerului Agriculturii, a întins-o cetățenilor din zonele rurale montane, implicați în activități agricole. În concret, este vorba despre Programul cu o valoare de 44 de milioane de euro (adică aproape 220 milioane lei) pe care Ministerul Agriculturii l-a deschis pentru dezvoltarea afacerilor și creșterea numărului locurilor de muncă în zona montană. Din această sumă, 34,6 milioane lei sunt alocați pentru înființarea de stâne noi. Totul, după a cum a spus parlamentarul vâlcean, pentru ca România să aibă zone montane mai active și mai bogate.
„Județul Vâlcea este atât de pitoresc și de atractiv și datorită formelor de relief pe care le etalează: munte la nord, dealuri subcarpatice în zona centrală și câmpii pe valea râurilor care îl străbat de la nord la sud. Fiecare formă de relief a generat în rândul locuitorilor ocupații diferite, de la exploatarea resurselor naturale din adâncuri și până la creșterea animalelor și la cultivarea suprafețelor cu pomi fructiferi, viță de vie, cereale și legume necesare supraviețuirii. Avem un județ bogat din multe puncte de vedere. Contactul meu cu oamenii, din ce în ce mai intens în perioada muncii de parlamentar, m-a ajutat să înțeleg cât de mult au nevoie vâlcenii de ajutorul statului în valorificarea proprietăților pe care le dețin și a rezultatelor muncii lor de zi cu zi. De la realizarea investițiilor în turismul montan din nordul județului, până la utilizarea în scop personal a lemnului din propriile păduri și la colectarea centralizată a produselor zootehnice și pomicole”, și-a început Eugen Neață expunerea.

Prin specificul ei montan, Vâlcea are șanse importante de a beneficia de aceste fonduri

„Am inițiat legi și amendamente la legile existente care să îmbunătățească viața și activitatea oamenilor. A tuturor oamenilor care trăiesc în România, pornind de la exemplul vâlcenilor cu care am contact permanent. Mă bucură orice inițiativă locală și națională care se apleacă asupra nevoilor concrete ale oamenilor și din acest motiv țin să spun câteva cuvinte despre programul de 44 de milioane de euro (220 milioane lei) pe care Ministerul Agriculturii l-a deschis pentru dezvoltarea afacerilor și creșterea numărului locurilor de muncă în zona montană. 34,6 milioane lei sunt pentru înființarea de stâne noi”, a continuat Eugen Neață în expunerea sa.
În context mai este de amintit că înființarea centrelor de colectare/ prelucrare a laptelui și a centrelor de colectare/ prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor și/sau a plantelor medicinale și aromatice vor fi susținute cu un buget de peste 100 de milioane de lei!
„Inițiativa colegilor mei social-democrați din Guvernul României este una recentă. Îi îndemn pe vâlceni să profite de fiecare sprijin financiar pentru proiectele personale pe care le au în zonele ocupaționale în care trăiesc. Zona montană a județului Vâlcea se numără printre cele care pot beneficia de acest program”, a argumentat Eugen Neață, în încheiere, utilitatea programului recent lansat de către Ministerul Agriculturii.