Estimările specialiștilor AJOFM Vâlcea: Rata șomajului, la finele anului, va ajunge la 7%


Vâlcea se află pe locul 19 naţional în ceea ce privește rata șomajului, iar până la finele anului, aceasta va crește, ajungând la 7%. Acestea sunt estimările reprezen­tanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, estimări bazate și pe notificările de concedieri colective ce au fost anunțate. 11 agenți economici au anunțat că vor trece la concedieri, vizați fiind 1.300 de salariați. Aceștia provin din domeniile construcții și turism, în ultimul caz referindu-ne la stațiunile balneocli­materice. Timp de trei, patru luni, cei rămași fără loc de muncă vor primi șomaj, iar, la primăvară, aproximativ 90% dintre ei vor fi rechemați la vechile joburi. În prezent, sunt înregistrați 11.900 de șomeri vâlceni, din care peste 6.000 sunt indemnizați.