Elevii vâlceni, premiaţi la concursul Regional de Dezbateri Academice


Ministerul Tineretului și Sportului, prin intermediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, a finanțat Concursul Regional de proiecte, cu un număr de şapte cereri de finanţare. Centrul de Agrement Brădișor a fost, în perioada 28 iulie – 1 august, gazda unui astfel de proiect, intitulat „Oltenia Debate Country”, aflat la prima ediție. Acesta a fost organizat de Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie și Retorică, ARDOR – Oltenia. Competiția s-a desfășurat sub umbrela proiectului Participarea tinerilor din județele Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj la competiția regională de dezbateri educative, finanțate de Direcțiile Județene de Sport și Tineret din județele Vâlcea, Olt, Dolj și Gorj. Din păcate, din cauza condițiilor meteo, dar mai ales din cauza blocării drumului DN 67, echipele din județul Gorj nu au mai reușit să ajungă la competiție. Deși exact în perioada de desfăşurare a proiectului, în zonă era declarat cod roșu de ploi și inundații, în tabără era o furtună de argumente și contraargumente. Proiectul a cuprins o formare pentru reamintirea formatului de dezbateri WS și competiția propriu-zisă.
Întrecerea regională a avut următorii câștigători: la concursul pe echipe, pe primele două locuri s-au clasat echipele Consiliului Județean al Elevilor Vâlcea, locul al III-lea fiind ocupat de către echipa clubului de dezbateri BIT – Horezu. În competiția vorbitorilor, marele premiu, denumit „Trofeul Argumentai Bine”, a fost câștigat de Petru Cioinică, de la Liceul „Constantin Brâncoveanu”  Horezu, locul I a fost ocupat de Laura Maria Greaca de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea, locul al II-lea a fost ocupat de Alice Patricia Oprițescu de la Colegiul Național „Traian” din Drobeta Turnu Severin, iar locul al III-lea a fost ocupat de Rareș Bogdan Băloi de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Au fost acordate și trei mențiuni, următorilor participanți: Anca Bălăceanu de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, Livia Elena Greaca de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea și Gabriel Popescu de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, aceştia având punctaje egale.
Pe lângă activitățile specifice, în fiecare seară s-au organizat și alte acţiuni, aşa cum ar fi dezbatere demonstrativă, karaoke sau concursul Miss-Mister Argument.