Elevii vâlceni, fără mere


copii_curs• pachetul școlarului nu conține și fructul • avem cultură pomicolă, nu și firme interesate de livrarea merelor

Nicio unitate școlară din județ nu are prevăzută în pachetul elevului și existența mărului. Elevii beneficiază de corn, lapte, dar nu și de fruct.  Guvernul preciza, la un moment dat, că merele vor fi distribuite gratuit în școli, dar, cum ne-am obișnuit că nu tot ce declară Executivul să fie și adevărat, am constatat că fructele vin în școli tot prin organizarea licitațiilor. Vâlcea se poate mândri cu adevărate zone pomicole, nu și cu firme din domeniu interesate de distribuirea fructelor în școli. Singurele firme interesate de acest domeniu provin din județele Dolj și Cluj. Nu s-a putut rezolva însă nimic cu acestea deoarece nu îndeplineau toate condițiile prevăzute în caietul de sarcini, iar oferta societății doljene era incompletă. Consiliul Județean Vâlcea așteaptă, în prezent, un răspuns din partea Ministerului Agriculturii pentru a ști dacă se poate relua procedura de atribuire a contractului. Oricum, și-n privința unui răspuns negativ, Consiliul Județean, ca autoritate autonomă, poate decide livrarea merelor în școli. Ne îndoim însă că, până la finele acestui an, se mai face ceva. În aceste condiții, școala a început de mai bine de trei luni și în pachețelele elevilor nu se regăsesc și merele.