Elevii de clasa a IV-a s-au „întâlnit cu energia”


În perioada 8-26 octombrie,  compania GDF SUEZ, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a desfăşurat  la Râmnicu Vâlcea programul educaţional „Întâlnire cu energia”, destinat elevilor din clasa a IV-a.  Scopul programului îl reprezintă stimularea interesului elevilor faţă de sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural, şi completează în mod interactiv orele de ştiinţe ale naturii din programa şcolară, prezentând aspecte ce ţin de economia surselor de energie, protecţia mediului înconjurător şi prevenţia în utilizarea gazului natural. Programul  a fost iniţiat în 2007, iar până în prezent s-a derulat în aproximativ 260 de şcoli din 16 oraşe din sudul ţării, fiind angrenaţi circa 19.000 de elevi. În anii anteriori, compania a derulat acest program în numeroase oraşe din sudul ţării: Bucureşti, Braşov, Buzău, Buşteni, Craiova, Caracal, Făgăraş, Focşani, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Tg-Jiu, Târgovişte, Sinaia, Slobozia, iar anul acesta a fost  continuat în șase unităţi de învăţământ din Râmnicu Vâlcea:  C.N.I. „Matei Basarab”, C.N. „Mircea cel Bătrân”, Şcoala Generală nr. 10, Şcoala Generală nr. 4, Şcoala Generală nr. 5 şi Şcoala cu clasele I-VIII  „I. G. Duca”.  Programul a constat în două lecţii predate elevilor de către angajaţi ai companiei GDF SUEZ Energy România şi formatori ai Fundaţiei Chance for Life, cu o bogată experienţă pedagogică. Cele două lecţii din cadrul acestui program, desfăşurate în săptămâna 8-12 octombrie, respectiv în săptămâna 22-26 octombrie,  au avut drept scop transmiterea unui conţinut informaţional despre energie, insistând asupra aspectelor de siguranţă şi de prevenire a accidentelor.  Sursele de energie, gazul natural, mediul înconjurător şi prevenirea accidentelor sunt aşadar subiectele abordate la curs.