Ele sunt gladiatoarele Ligii!


faza_handbal_randers_oltchim• CS Oltchim, ETO Gyor şi Rail Cargo Budapesta au dominat prima fază a grupelor, obţinând numai victorii în cele cinci etape disputate

Dacă în urmă cu câţiva ani, supre­ma­ţia unor echipe de club provenite din ţări nordice (precum Danemarca sau Nor­vegia) era incontestabilă, iată că, în acest sezon, handbalul central-european pare să fie la putere. Campioanele Ro­mâniei şi Ungariei – CS Oltchim şi ETO Gyor – şi-au respectat statutul de favorite la câştigarea trofeului suprem şi au dominat cu autoritate prima fază a grupelor, adjudecându-şi în avans primele poziţii în seriile din care au făcut parte. Însă, dacă evoluţiile excelente ale celor două supercampioane erau previ­zi­bile, nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre Rail Cargo Hungaria. Cunoscută până în urmă cu câteva sezoane sub titu­latura de Ferencvaros Budapesta, actua­la vicecampioană a Ungariei trăieşte o nouă perioadă de glorie, fiind foarte aproa­­pe de a câştiga primul loc în Grupa C, deşi, după aflarea numelor adversa­relor, handbalistele maghiare erau cotate doar cu şansa a treia. Rail Cargo nu a be­ne­ficiat deloc de „sorţi” favorabili, aceş­tia făcând ca în calea vicecam­pi­oa­nei Ungariei să apără nume grele ale handbalului feminin european, din ţări cu o impresionantă cultură pentru acest sport: Larvik HK (campioana Norvegiei) şi Dinamo Volgograd (campioana Ru­si­ei). Unguroaicele nu s-au lăsat însă intimidate de renumele celor două şi, după primele cinci runde din această fază a grupelor Ligii Campionilor, ele ocu­pă poziţia fruntaşă în Grupa C, cu maxim de puncte.

Clujul a dezamăgit din nou

Iar dacă vicecampioana Ungariei scrie istorie în cea mai titrată întrecere inter cluburi din handbalul feminin euro­pean, situaţia nu este deloc similară şi în cazul vicecampioanei României, Uni­­ver­sitatea Jolidon Cluj. Deşi fetele pre­gătite de Gheorghe Covaciu se află la prima lor experienţă în această competiţie deo­se­bit de dificilă şi era evident faptul că nu vor reuşi prea multe rezultate pozitive în cadrul Grupei B, alături de formaţii ca ETO Gyor (Ungaria), Krim Ljubljana (Slo­venia) sau Podravka Vegeta (Croaţia), optimismul ardelencelor în declaraţii înaintea fiecărui joc oferea speranţe suporterilor măcar pentru un succes. Înfocaţii suporteri ai lui „U” au rămas numai cu iluziile, sportivele „alb-negre” ne­reuşind să obţină nici măcar un rezul­tat de egalitate în primele cinci runde, cedând de fiecare dată. Ultima „izbândă” de acest fel s-a consemnat duminică, atunci când ardelencele au pierdut şi ulti­ma şansă de a mai ocupa locul al treilea în grupă şi de a obţine in-extremis califi­ca­rea în optimile Cupei Cupelor, cedând în faţa croatelor de la Podravka (scor 23-31). Astfel, cu un singur meci rămas de disputat, şi acela pe terenul mult mai experimentatelor handbaliste de la ETO Gyor, Universitatea Jolidon se poate resemna cu ideea că a înregistrat cel mai slab rezultat al unei formaţii româneşti în Liga Campionilor: şase înfrângeri din tot atâtea jocuri!