Educatoarele şi părinţii copiilor de la grădiniţa din Băbeni, mulţumiţi de sprijinul deputatului Vlădoiu


vladoiu_aurel1Deputatul colegiului Horezu a dorit să-şi folosească zilele trecute pentru a lua la pas câteva dintre localităţile pe care le reprezintă în Parlament. În primă fază, Aurel Vlădoiu a stat de vorbă cu oamenii din Băbeni şi a făcut o scurtă vizită la grădiniţa din centrul oraşului. Această unitate nu primise aviz de funcţionare, din cauza problemelor clădirii, însă reprezentantul PSD a găsit o soluţie pentru modernizarea acesteia şi montarea unei noi tâmplării, din PVC. „În septembrie, am venit la Băbeni pentru a participa la deschiderea noului an şcolar. Atunci am aflat că grădiniţa e închisă. Prima oară, nu mi-a venit să cred. M-am documentat, am întrebat la DSP, la Inspectoratul Şcolar, am întrebat ce soluţii ar fi pentru rezolvarea acestei situaţii, după care am căutat sprijin. În câteva zile, am găsit un agent economic care, din fericire, a înţeles că e vorba despre o situaţie deosebită şi ne-a dat tâmplăria PVC cu geam termopan, reducându-ne valoarea facturii cu aproape 50 la sută. Din 130-140 de milioane lei vechi, cât ar fi costat totul, am plătit doar 70: eu 20 şi Consiliul Local Băbeni 50. Sigur, acestea sunt detalii mai puţin importante. Singurul lucru cu adevărat important este că grădiniţa a fost redeschisă, că cei mici pot veni din nou aici să înveţe lucruri interesante, să socializeze. E important, la fel, că părinţii lor au în grija cui să-i lase cât timp sunt plecaţi la muncă”, a precizat deputatul Vlădoiu. Educatoarele şi conducerea grădiniţei i-au mulţumit parlamentarului pentru sprijin şi s-au arătat foarte mulţumite de calitatea îmbunătăţirilor aduse datorită eforturilor acestuia. „De ani de zile, băteau vântul, curentul, ploaia în săli, cu toate că geamurile vechi, care aveau tâmplărie din lemn, erau bătute în cuie, adică nu se puteau deschide în nici un fel. Domnul deputat a făcut un gest frumos, apreciat atât de noi, cât şi de părinţii copiilor. Dânsul ne-a ajutat şi cu vopseaua lavabilă, pe care am folosit-o pentru a recondiţiona interioarele. O problemă gravă mai era cu tavanul. Cădea pe noi… Era groaznic! În final, s-a rezolvat şi această problemă. Ne-a ajutat un domn, Costică Ştefănescu, care are o firmă la Râmnicu Vâlcea şi are o situaţie materială mai bună”, a spus una dintre educatoare.

Locuitorii din Frânceşti, nemulţumiţi de măsurile PD-L

Aurel Vlădoiu a luat la pas şi comuna Frânceşti, stând de vorbă cu câţiva dintre localnici, total nemulţumiţi de măsurile Guvernului PD-L. Subiectele abordate de către cetăţeni au fost legate, în general, de: scumpiri, tăierea ajutoarelor pentru persoanele cu handicap, tăierea normei de hrană, lipsa asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor, pierderea locurilor de muncă, impozitarea pensiilor, tăierea indemnizaţiilor acordate pentru familii în vederea creşterii copilului, a indemnizaţiilor pentru mame sau şomaj etc.