E oficial:
SE MAJOREAZĂ salariul minim!


Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent.
Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creșterea pe net de 22,2%.
Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună. Stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit.
De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariați.