E GATA! Se încheie recensământul prin interviu față în față!


Vâlcenii, ca populație obișnuită, dar și prin reprezentanții autorităților publice locale și județene s-au «mișcat» destul de bine în ceea ce privește organizarea recensământului din acest an. La centralizarea din data de 19 iulie 2022, județul Vâlcea se afla pe locul 12, în clasamentul realizat la nivelul țării, în ceea ce privește gradul ridicat al procentului de recenzare. Atunci, Vâlcea avea o rată de recenzare de 96%. În prezent, rata de recenzare la nivelul județului a trecut de 98%, fiind de așteptat să ajungă undeva la 99,5-99,9% până duminică, 31 iulie, atunci când se va încheia și acest al doilea termen prelungit de realizare a recensământului.

Unde vă puteți recenza pe ultima sută de metri?

Pentru a evita amenzile pe care le vor încasa (și probabil nu le vor plăti) cei care nu s-au recenzat, vâlcenii aflați în această situație trebuie să știe că, la nivelul județului, există șapte puncte fixe de recenzare. Cinci dintre acestea sunt amplasate la parterul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, iar altele două se află la Primăria municipiului Drăgășani. Programul de lucru la aceste centre fixe de recenzare este între orele 08.00 – 18.00, de luni până duminică.
Recenzarea prin interviu față în față, inclusiv la punctele/ centrele fixe de recenzare, reprezintă ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021) și este obligatorie. Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.

Mesajul prefectului

„Recensământul Populației și Locuințelor 2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se desfășoară cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor. Începând cu data de 14 martie 2022 a debutat etapa de autorecenzare, urmată de etapa de recenzare în teren a Recensământului populației și locuințelor 2021. Prin urmare, persoanele care nu au completat chestionarul online până la data de 27 mai sau nu au luat legătura cu recenzorul alocat zonei lor mai au timp până duminică, 31 iulie 2022, să se recenzeze prin interviu față în față”, a transmis prefectul Mihai Oprea, președintele Comisiei Județene pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 la nivelul județului Vâlcea.