După un debut perfect cu Niculescu pe banca tehnică, „verzii” doresc o nouă victorie


• FC Bihor Oradea – Damila Măciuca, duminică, de la ora 13.00
 

Faptul că Damila reprezintă marea surpriză (plăcută) a actualei ediţii a ligii secunde a devenit deja o certitudine pentru iubitorii fotbalului „de matineu” din ţara noastră. În numai o jumătate de an petrecută în eşalonul al doilea valoric, formaţia înfiinţată în urmă cu câţiva ani de fraţii Dan şi Laurenţiu Niţu a ridicat ştacheta fotbalului vâlcean şi a făcut ca acest fenomen sportiv din judeţul nostru să fie privit cu mai mult respect la nivel naţional, doar un singur pas mai fiind necesar până la atingerea unei mari performanţe şi împlinirea visului de decenii al microbiştilor vâlceni: revenirea în prima ligă naţională.

Deşi a a schimbat antrenorul în această iarnă, Claudiu Niculescu fiind instalat la timonă în locul lui Erik Lincar, jocul Damilei nu a regresat în retur, dimpotrivă, noul tehnician a continuat cu brio munca începută de predecesorul său. Aşa au venit, în cele două partide susţinute de „verzi” cu Niculescu pe banca tehnică, primele victorii (2-0, în deplasare, la Târgu Mureş, şi 3-0, la Drăgăşani, cu FC Baia Mare). Cu punctele astfel adunate, Damila s-a apropiat serios de partea superioară a clasamentului Seriei Vest, aflându-se în acest moment în imediata vecinătate a podiumului, la numai patru „lungimi” în urma poziţiei secunde (ocupată de Corona Braşov, cu 28 de puncte), una care asigură promovarea în Liga I.
 

Următorul „hop”, FC Bihor Oradea
 

Duminică, 7 aprilie, cu începere de la ora 13.00, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, Damila va evolua în compania gazdelor de la FC Bihor, formaţie aflată pe locul cinci în clasament, la egalitate de puncte cu gruparea vâlceană (fiecare cu câte 24). Meciul se anunţă unul extrem de interesant, în primul rând prin prisma mizei existente (cine câştigă rămâne în „cărţile” luptei pentru promovare), dar şi a faptului că actualul antrenor al Damilei, Claudiu Niculescu, a pregătit în turul campionatului chiar pe FC Bihor. Oficialii formaţiei din sudul judeţului nostru se declară optimişti înaintea acestui joc, conştienţi fiind de valoarea lotului Damilei, care, în ciuda numeroaselor transferuri cu care a fost „up-gradat” în iarnă, este tot mai omogen de la o etapă la alta.
 

Niculescu: „Eu mă gândesc la fiecare meci în parte. O să vedeţi că Damila va face performanţă”
 

„De luni, am început pregătirea meciului cu FC Bihor. Eu mă gândesc la fiecare meci în parte şi nu cred că ne-am înscris în cursa pentru promovare, deşi avem şansa noastră şi numai de noi depinde acest lucru. Pot să spun că atunci când elevii mei respectă ceea ce fac cu ei la antrenamente şi ce indicaţii le dau în timpul meciul, iar echipa mea câştigă, satisfacţia e mult mai mare decât atunci când eram jucător. O să vedeţi că Damila va face performanţă, pentru că aici sunt doi oameni de afaceri serioşi, domnii Dan şi Laurenţiu Niţu, care bagă bani mulţi în fotbal, sunt pasionaţi de acest sport şi foarte serioşi în tot ceea ce fac”, a afirmat antrenorul Niculescu, fostul atacant dinamovist preferând astfel să rămână rezervat asupra şanselor pe care echipa le are de a promova în Liga I, dar extrem de focusat pentru următorul meci, cel cu FC Bihor.

Şi directorul sportiv de la Damila Măciuca, Bogdan Medrea, este optimist înaintea jocului pe care „verzii” îl vor susţine duminică la Oradea, sfătuindu-i pe aceştia să uite cât mai curând victoria categorică obţinută săptămâna trecută cu FC Baia Mare: „Cred că jocul nostru s-a îmbunătăţit considerabil prin prisma transferurilor realizate în iarnă. La finalul campionatului, vor promova echipele ai căror jucători au nervii mai tari. Cred că este important să uităm victoria de sâmbătă. Urmează patru meciuri dificile şi putem obţine maximul de puncte”.
 

Poli Timişoara şi Corona Braşov se întâlnesc în marele derby
 

Pe lângă partida Damilei de la Oradea (acolo unde se vor duela ocupantele poziţiilor patru şi cinci), etapa programată la sfârşitul acestei săptămâni în Seria Vest a ligii secunde va pune pe tapet şi o confruntare a „marilor orgolii”. Noul lider, Poli Timişoara, va primi sâmbătă vizita ocupantei locului doi, Corona Braşov, adică formaţia care a dominat în cea mai mare parte campionatul, aflându-se multe etape pe primul loc. Va fi interesant de remarcat dacă, într-un meci cu o asemenea miză, Corona îşi va regăsi „busola” pierdută în primele etape ale returului şi va putea obţine ceva de pe terenul unui lider care poate comite paşi greşiţi în orice moment (din cincisprezece partide disputate, Timişoara a remizat în şase şi a pierdut o dată).
 

Programul etapei a XX-a
 

5 aprilie, ora 17.00

UTA Arad – Alro Slatina

6 aprilie, ora 11.00

FC Baia Mare – Luceafărul Oradea

ACS Poli Timişoara – Corona Braşov

7 aprilie, ora 13.00

FC Bihor Oradea – Damila Măciuca

CS Mioveni – Unirea Alba Iulia*

*partida va fi omologată cu scorul de 3-0 în favoarea gazdelor

CSM Râmnicu Vâlcea, FCM Târgu Mureş şi FC Argeş Piteşti vor sta

Clasament
 

#        Echipă                 M      V        E       Î         Glv.              P

1.Poli Timişoara              15      8        6        1        25-11           30

2.Corona Braşov             15      8        4        3        23-14           28

3.UTA Arad                    16      7        5        4        20-12           26

4.Damila Măciuca            14      7        3        4        21-15           24

5.FC Bihor Oradea           16      6        6        4        24-20           24

6.FCM Târgu Mureş         16      6        3        7        18-19           21

7.CS Mioveni                  15      4        8        3        18-15           20

8.FC Argeş Piteşti           15      6        2        7        20-18           20

9.CSM Rm. Vâlcea          14      5        3        6        14-20           18

10.Luceafărul Oradea      14      3        6        5        13-18           15

11.FC Baia Mare             16      3        6        7        15-22           15

12.FC Olt Slatina            14      2        6        6        11-16           12

13.Unirea Alba Iulia         16      3        2        11      12-34           11

14.Voinţa Sibiu               0        0        0        0        0-0              0

15.FC Timişoara              0        0        0        0        0-0              0

*locurile 1-2 promovează în Liga I, iar 12-15 retrogradează în Liga a III-a