Dumitru Pearcu, singurul primar ce sprijină pensionarii


Alesul local din Tomșani, Dumitru Pearcu, este singurul edil înscris ca membru al Casei de Ajutor Reciproc Râmnicu Vâlcea. Este și singurul primar care sprijină, în funcție de posibilități, pensionarii vâlceni, reprezentanții filialei CARP Tomșani. „Primarul Dumitru Pearcu, cu ajutorul unor sponsori, a reușit să realizeze mai multe excursii, beneficiari fiind membrii CARP Tomșani. A ajutat și ajută foarte mult filiala, inclusiv pe șeful unității din Tomșani, Vasilica Avram. Sprijină activitatea filialei CARP Tomșani și este, altfel, singurul primar membru al unității. E mare lucru să ai parte de sprijinul primului om al localității”, a declarat, pentru ziarul nostru, Grigore Răban, președinte CARP Râmnicu Vâlcea. Toți edilii au primit, din partea conducerii CARP Râmnicu Vâlcea, diplome cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 60 de ani de la înființarea unității, unii dintre ei făcându-și timp și pentru a-i mulțumi pentru gest președintelui Răban.