Doi minori vâlceni, după gratii pentru 30 de zile


Minorii despre care Poliţia anunţa că au comis o tâlhărie, în data de 10 iulie, au fost prezentaţi, o zi mai târziu, instanţei de judecată. Propunerea de arestare preventivă venită de partea oamenilor legii a fost admisă de instanţă, cei doi urmând să îşi petreacă următoarele 30 de zile în centrul de detenţie Vâlcea. În plus, procurorul de caz a admis măsura controlului judiciar împotriva celor doi suspecţi. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.