DN 7, mai nou, «drumul mitei»
• în 2 zile, doi polițiști «încercați» de șoferi cu bani, pentru a scăpa de sancțiuni
Conform informațiilor transmise de Biroul Informare și Relații Publice din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea, în decurs de două zile consecutive, pe același sector de drum național, doi polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au semnalat situații de corupție întâlnite în timpul desfășurării activităților specifice. Primul moment s-a consumat în data de 29.03.2026, când, prin intermediul liniei Call-center anticorupție 0800.806.806, un agent de poliție a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea cu privire la o situație întâlnită în trafic, pe DN 7, în localitatea Bujoreni.
Astfel, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu un alt agent de poliție din cadrul IPJ Vâlcea, au oprit în trafic o autoutilitară care prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare. În momentul înmânării documentelor, polițistul a observat, printre acte, suma de 50 de euro. Acesta a refuzat suma de bani și a sesizat de îndată Direcția Generală Anticorupție. Întreaga situație a fost surprinsă cu echipamentul body-cam din dotare, iar echipa operativă s-a deplasat la fața locului pentru constatarea infracțiunii flagrante și întocmirea actelor de urmărire penală.
A doua zi, la data de 30.03.2026, în jurul orei 09:40, pe același DN 7, în zona Gura Lotrului, un alt polițist rutier s-a aflat într-o situație similară. După oprirea unui autocamion care nu respecta restricțiile de circulație, conducătorul auto a încercat, în mod repetat, să evite sancțiunea promițând suma de 200 de lei. Nu a existat nicio sumă lăsată „în acte”, dar insistența a fost suficientă. La fel, polițistul a refuzat orice astfel de „înțelegere” și a sesizat Direcția Generală Anticorupție. Discuțiile au fost înregistrate și de data aceasta cu dispozitivul body-cam-ul din dotare. Cercetările sunt continuate în cauză.
Direcția Generală Anticorupție reamintește faptul că oferirea, promisiunea sau darea de bani ori alte foloase unui polițist al Ministerului Afacerilor Interne, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, constituie infracțiunea de dare de mită, indiferent dacă suma este acceptată sau nu.
Instituția încurajează cetățenii și personalul MAI să sesizeze astfel de fapte la Call-center-ul anticorupție 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
