DN 7, în zona Robești – Câineni, rămâne sub monitorizare
• drumarii au amplasat semnalizatoare în zona afectată de prăbușire
În data de 13 februarie, în comuna Câineni, satul Robeşti, pe DN 7, km 224+500m, unde s-a produs o alunecare de teren, specialiştii din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au constatat: degradarea taluzului drumului (pe partea dreaptă) pe o lungime de 20,00 ml; prăbuşirea parapetului de tip rigid (zidărie de piatră şi mortar) pe o lungime de 20,00 ml; afectarea acostamentului drumului naţional pe lungimea de 20,00 ml. Administratorul drumului naţional, respectiv Secţia Drumuri Naţionale Vâlcea, împreună cu Serviciul Rutier Vâlcea, au luat primele măsuri de semnalizare a zonei afectate de prăbuşire, în conformitate cu Ordinul comun nr. 1112/411/2000, schema de semnalizare B2, respectiv circulaţie alternativă dirijată prin indicatoare la lucrări pe maxim ½ din calea de rulare. Totodată, comisia a propus următoarele măsuri: efectuarea unei expertize, în regim de urgenţă, privind rezistenţa şi stabilitatea terenului de fundare (AF) a drumului; expertizarea tehnică a fenomenelor care au condus la degradarea elementelor de construcţie aferente drumului naţional, expertiză ce va stabili soluţia de punere în siguranţă a drumului naţional, măsurile provizorii privind siguranţa circulaţiei pe sectorul afectat, precum şi întocmirea unei documentații tehnice care să preia propunerile din expertiza tehnică; monitorizarea permanentă a zonei afectate de prăbuşire; restricţionarea traficului rutier, circulaţie alternativă pe o singura bandă, cu introducerea schemei de semnalizare B2, care va fi suplimentată cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă şi balize cu doua feţe la începutul zonelor de presemnalizare, în zonă neexistând posibilitatea devierii traficului pe rute ocolitoare; prezenţa în zonă a doi lucrători din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea, care să urmărească evoluţia în timp a fenomenului de prăbuşire descris mai sus şi să intervină în eventualitatea unor blocaje.
În aplicarea acestor măsuri, în data de 14.02.2014 o echipă de proiectanţi împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, au vizualizat şi evaluat fenomenul de instabilitate a carosabilului DN 7, la poziţia kilometrică menţionată, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice de stabilizare a acostamentului căii rutiere şi de refacere a parapetului prăbuşit.