Distincții pentru scriitorul Ioan Barbu


ioan-barbuRecent, cu prilejul ediției a III-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, scriitorului Ioan Barbu, amfitrionul acestei prestigioase manifestări cu participare internațională, i s-a acordat din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, PREMIUL DE EXCELENȚĂ PE ANUL 2013, la 75 de ani, în cumpătul vremurilor, pentru o viață închinată spiritualității românești. De asemenea, Fundația Europeană „Titulescu” i-a decernat MEDALIA JUBILIARĂ NICOLAE TITULESCU.

Declarat AMBASADOR CULTURAL (neplătit), scriitorul Ioan Barbu a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a comunității științifice din Republica Moldova, MEDALIA „DIMITRIE CANTEMIR” a Academiei de Științe, în semn de înaltă prețuire a activității sale de cercetare a moștenirii literare și promovării operelor eminesciene în spațiul literar european. Conferirea distincţiei a avut loc într-un cadru festiv, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, cu prilejul desfăşurării, la Chişinău, a Colocviului internaţional al eminescologilor din întreaga lume.