Deputatul Vlădoiu, în mijlocul comunităţilor din zona Horezu


vladoiu_aurel1• parlamentarul PSD este în fiecare săptămână aproape de primarii din zona de vest a Vâlcii

În fiecare săptămână, deputatul Aurel Vlădoiu se deplasează în localităţile Colegiului Horezu, pentru a fi în contact permanent cu primarii acestora şi pentru a încerca să ajute la rezolvarea problemelor comu­nităţilor din vestul judeţului. Săptămâna trecută, par­la­mentarul PSD s-a deplasat la Bărbăteşti, Buneşti, Slătioara, Frânceşti, Băbeni şi Horezu, localităţi în care a participat la evenimente importante.

Biblionet la Buneşti – o fereastră către lume, către cunoaştere

În chiar prima zi a lunii martie şi a primăverii, primarul Viorel Radi de la Buneşti a programat inaugurarea serviciilor moderne de acces la internet prin programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”. În cadrul evenimentului au rostit alocuţiuni primarul Radi, Iuliana Radi – bibliotecar, reprezentanţi ai Bi­blio­tecii judeţene „Antim Ivireanul”. La rândul său, depu­tatul Vlădoiu le-a transmis părinţilor şi elevilor pre­zenţi: „Mă bucur că mă aflu astăzi, aici, în mijlocul dumneavoastră. Primarul Viorel Radi este unul din­tre gospodarii de frunte ai zonei Horezu, iar eveni­mente de genul inaugurării de astăzi au devenit o obiş­nuinţă pentru el. Consider că această sală bine do­tată va fi o uşă deschisă către lume şi către cu­noaş­tere pentru elevii din Buneşti, iar eu voi sprijini biblioteca comunală cu o donaţie constând în 200 de volume. Aş vrea să evoc un vechi proverb chinezesc: «Dacă vrei să culegi peste un an, trebuie să semeni grâu. Dacă vrei să culegi peste patru ani, trebuie să sădeşti un pom. Dacă vrei să culegi peste 20 de ani, trebuie să educi un copil». Cred cu tărie că educaţia pe care-o oferim copiilor noştri este una din priorităţile fundamentale ale României, care-şi asigură astfel viitorul”. La finalul manifestării, elevii din Buneşti au susţinut un frumos program artistic.

Modernizări de 2,5 milioane euro la Slătioara

Parlamentarul PSD a mers apoi la Slătioara, unde a avut recepţia lucrărilor edilitare efectuate pe Măsura 3.2.2. La evenimentul organizat de primarul Sorin Romcescu au participat reprezentanţi ai fir­me­lor de construcţii care au efectuat lucrări în Slătioara, reprezentanţi ai proiectantului şi personal din ad­mi­nistraţia locală. „S-a realizat canalizarea pe 20,4 kilometri, extinderea alimentării cu apă până la lungimea totală de 28 km, un centru medico – social, dar şi reabilitarea drumurilor comunale pe 6,8 kilo­metri. Lucrările au fost complexe şi vreau să mul­ţumesc firmelor care au lucrat în comuna noastră”, a declarat primarul Romcescu. Acum, administraţia din Slătioara aşteaptă decontarea întregului proiect, din suma de aproximativ 2,5 milioane euro mai fiind de achitat aproximativ 37%. „Cu fonduri de la Banca Mondială a fost modernizată şcoala şi urmează dotarea acesteia cu mobilier, pentru ca elevii să-şi desfăşoare orele de curs în condiţii civilizate. Pentru baza sportivă, prin efortul constructorului – Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri – s-a făcut însămânţarea gazonului pentru începerea activităţilor sportive în primăvara acestui an. Voi repeta intervenţiile la Guvern pentru finanţarea totală a lucrărilor la această bază sportivă”, a afirmat deputatul Vlădoiu. „Sorin Romcescu este un primar care se zbate pentru binele comunei şi al locuitorilor, toţi oamenii din Slătioara putând observa că acesta a depăşit cu mult programul electoral cu care a câştigat alegerile din 2008”, a conchis Aurel Vlădoiu.