Deputatul Vlădoiu îi cere ministrul Funeriu bani pentru liceul din Călimăneşti


vladoiu_aurel3Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu l-a interpelat, zilele trecute, pe Daniel Funeriu – ministrul Educaţiei cu scopul de a se aloca fonduri pentru reabilitarea acoperişului la Grupul Şcolar Economic din Călimăneşti. „Singurul liceu cu profil turistic din zona Olteniei, denumit Grupul Şcolar Economic Călimăneşti, a reuşit, în ultimii ani, să obţină numeroase premii naţionale şi internaţionale. Din păcate, miile de elevi care studiază la această unitate de învăţământ sunt obligaţi, la fiecare ploaie, să părăsească sălile de curs de la ultimul etaj, pentru că apa ajunge până-n clase. Este nevoie urgentă de alocarea a aproximativ 1 milion lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii şi a acoperişului, bani absolut necesari în această vară, înaintea unui nou an de învăţământ. În concluzie, vă rog să vă precizaţi punctul de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi, cu autoritatea de care dispuneţi, să găsiţi cele mai bune soluţii de rezolvare”, se arată în interpelarea deputatului Vlădoiu.