Deputatul Vîlcu va avea copacul lui în Râmnic


Valcu_Samoil2011Deputatul PDL Samoil Vîlcu apreciază eforturile municipalităţii de a păstra spaţiile verzi din oraş şi se va alătura campaniei „Plantăm un copac pentru un aer mai curat”, acţiune ce se va derula în perioada 21-27 noiembrie.

„Derularea acestei campanii în Râmnicu Vâlcea, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care doresc să planteze un copac, este binevenită mai ales că 2011 este „Anul Internaţional al Pădurilor” şi a fost lansat ca să atragă atenţia asupra faptului că pădurile au un rol vital în viaţa a 1,6 miliarde de oameni şi constituie habitatul a mili­oane de specii de animale. Acest  eve­niment este cu atât mai impor­tant cu cât, conform statisticilor, anual, dispar peste 50.000 de hec­ta­re de pădure. Mă voi alătura şi eu acestei campanii şi voi planta un copac pe care îl voi îngrijii perso­nal. Îmi place ideea ca fiecare să avem copacul nostru în acest oraş”, a declarat deputatul PDL.

Conform statisticilor, Vâlcea are 265 de mii de hectare de pă­dure, reprezentând 49% din supra­faţa acestui judeţ, iar din acest punct de vedere, al întinderii pădu­ri­lor, este pe locul 3 la nivelul în­tregii ţări. Anual, în judeţul Vâlcea, aproximativ 400 de hectare de te­ren se regenerează pe cale natu­rală sau artificială prin împăduriri. În România, ecosistemele naturale re­prezentate de păduri, sunt carac­terizate printr-o mare diversitate faunistică şi floristică, favorizată de poziţia geografică, de varietatea reliefului, de condiţiile hidrologice, climatice şi pedologie.