Deputatul Constantin Rădulescu, cu „jalba-n proţap” la Ministerul Economiei


• Care este situaţia la zi a S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea? – este întrebarea adresată ministrului Varujan Vosganian

Zilele trecute, deputatul USL Constantin Rădulescu a adresat o petiţie ministrului Varujan Vosganian în care-şi arată îngrijorarea faţă de soarta Combinatului vâlcean OLTCHIM. Spicuim câteva din întrebările adresate de Rădulescu ministrului economiei:

„Atât în presa naţională cât şi în presa locală din judeţul Vâlcea, se vehiculează o serie de opinii, între­bări, nedumeriri, etc., cu privire, pe de-o parte, la soar­ta S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea, unitate etalon a chimiei româneşti, până mai deunăzi, aflată acum, din păcate, în stare de insolvenţă şi, pe de altă parte, la strategia aplicată de administratorul judiciar al OLTCHIM-ului, domnul Gheorghe Piperea.

În acest context, ţinând cont de acuzaţiile formulate de presă şi cetăţeni care s-au prezentat şi mi-au comunicat verbal nemulţumirea dumnealor faţă de lipsa de comunicare din partea domnului Gheorghe Piperea şi prin urmare de necesitatea aflării unor date edificatoare cu privire la stadiul în care se află în momentul de faţă Combinatul chimic OLTCHIM, dar şi cu privire la viitorul acestui mare combinat şi implicit la soarta salariaţilor acestuia, vă întreb domnule Ministru, următoarele:

– domnul Gheorghe Piperea vă informează în legătură cu planul sau planurile pe care le-a gândit şi le-a întocmit în ce priveşte S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea?

– planurile respective, dacă există, v-au fost transmise şi ce anume prevăd?

– aceste planuri sunt în avantajul statului român şi pe cale de consecinţă şi în avantajul salariaţilor *

– sunt adevărate afirmaţiile unor ziarişti şi chiar parlamentari precum că domnul Gheorghe Piperea este implicat în apărarea unei/unor firme care au păgubit chiar Combinatul chimic în discuţie, cu câteva milioane de euro?

– este adevărat că, pe de-o parte sunt concediaţi sute de salariaţi, iar pe de altă parte, sunt angajaţi alţi oameni şi chiar cu salarii foarte mari? Dacă aşa stau lucrurile, aş dori să ştiu şi câţi oameni au fost concediaţi, câţi au fost angajaţi, în ce calitate, pe ce criterii, cu ce salarii şi din care fond sunt suportate salariile acestor noi angajaţi?

Solicit răspuns scris şi vă reamintesc, domnule Ministru, că vă pun aceste întrebări pentru că mă interesează direct, în primul rând în calitate de cetăţean, şi după aceea de deputat, tot ce se întâmplă cu S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea (economic, social etc.), întrucât am fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 2 Rm. Vâlcea, adică exact în Colegiul uninominal în care se află Combinatul chimic OLTCHIM şi în care trăiesc familiile salariaţilor şi foştilor salariaţi ai aces­­­tuia, fiind trimis în Parlamentul României pentru a-i re­pre­zenta şi pe ei şi pentru a le apăra drepturile şi interesele legitime, astfel că nu pot şi nici nu cred că aş putea să rămân indiferent la orice vizează ceva care să afecteze viaţa oamenilor nu numai din Colegiul unino­­­minal nr. 2 Rm. Vâlcea, ci din întreg judeţul Vâlcea şi, o spun cu toată modestia, chiar din ţară, ţinând cont că sunt destul de tânăr şi prin urmare mă interesează foarte mult ca România şi oamenii ei, acum şi în viitor, să prospere şi să nu se prăbuşească!”