Declaraţiile celor doi antrenori după meciul dintre CSM şi FC Olt


• Claudiu Niculescu şi Daniel Oprescu au ajuns la un punct comun: Vâlcea a fost mai bună şi a meritat victoria


În cadrul conferinţei de presă organizată la finalul partidei de sâmbătă, când CS Municipal Râmnicu Vâlcea s-a impus în faţa slătinenilor de la FC Olt (scor 1-0), antrenorii celor două formaţii au oferit mai multe declaraţii. Prezentăm, în rândurile următoare, cele mai importante dintre acestea:


Niculescu: „Contează cele trei puncte. Puteam să închidem jocul în a doua repriză”

„Am câştigat un meci important, în faţa uneia dintre pretendentele la play-off. Aşa cum mă aşteptam, am întâlnit o echipă puternică, care a venit să joace fotbal şi să ne pună probleme. Am câştigat dintr-o fază fixă şi cel mai important este că rămânem cu cele trei puncte. Puteam închide jocul de mai multe ori pe parcursul reprizei secunde, dar ne-am precipitat foarte mult, nici nu înţeleg de ce am făcut asta, şi am tremurat până la final. Negruţ a avut posibilitatea de a închide jocul, dar nu a făcut-o pentru că nu a oferit balonul colegilor. L-am certat după acel moment, el va fi şi sancţionat. Nu trebuia procedat aşa. Pe de altă parte, eu îl înţeleg, e tânăr şi a vrut să marcheze şi al doilea gol. Majoritatea sunt tineri, nişte copii, nu au suficientă experienţă. Însă şi nouă, pe marginea terenului, ne crapă inimile când vedem astfel de ratări, mai ales că el avea şi o alternativă foarte bună. Însă, repet, contează că, la final, noi am fost cei care am câştigat cele trei puncte”, a subliniat tehnicianul de la CSM.


Niculescu: „Urmează două deplasări. Vrem să ne întoarcem cu puncte”


Antrenorul de la CSM Râmnicu Vâlcea a prefaţat şi cele două partide din etapele viitoare, ambele programate în deplasare, la FC Bihor Oradea (23 noiembrie), respectiv UT Arad (30 noiembrie). Astfel, Claudiu Niculescu a afirmat că deşi, cel mai probabil, rezultatele nu vor conta în clasamentul play-off-ului, Bihor şi UTA fiind departe de a putea emite pretenţii pentru calificarea în această fază, elevii săi vor efectua deplasările având obiectivul obţinerii cât mai multor puncte.

„Săptămânile viitoare, pentru noi urmează două deplasări, la Bihor şi UTA. Chiar dacă ne aşteaptă distanţe lungi de parcurs, oboseală şi poate o vreme nu tocmai favorabilă fotbalului, fiindcă se anunţă ninsori şi vreme rece, vrem să ne întoarcem cu puncte din aceste deplasări. Ştiu că se spune despre aceste eventuale puncte că nu ar conta în clasamentul pentru play-off. Poate se va dovedi adevărat, însă eu vă asigur că noi vom merge la Oradea şi Arad să ne întoarcem cu cât mai multe puncte”, a precizat tehnicianul vâlcenilor.

De asemenea, antrenorul Claudiu Niculescu a afirmat că, în urma discuţiilor purtate cu finanţatorul Dan Niţu, a obţinut sprijinul acestuia pentru ca, în iarnă, lotul de la CS Municipal să se întărească prin achiziţia a doi-trei fotbalişti de valoare. „Am mai declarat şi o spun în continuare. În iarnă, vom face sigur câteva transferuri prin care lotul nostru să se întărească. Am discutat cu domnul Niţu în urmă cu ceva timp şi este sigur faptul că vom putea face câteva transferuri, nici nu se pune problema în privinţa asta. Mai ales că vedeţi cum e, parcă am fost loviţi de ghinioane începând din vară şi până acum. Am tot avut jucători fie accidentaţi, fie suspendaţi. Acum îl avem pe Codruţ Lircă suspendat, după ce a fost eliminat în meciul cu FC Olt. Orice antrenor îşi doreşte să aibă cât mai mulţi fotbalişti apţi de joc pentru a avea de unde alege şi a stimula concurenţa pe posturi”.


Niculescu l-ar vrea pe Victoraş Iacob la CSM, dar spune că aducerea fostului stelist nu depinde de el


Ideea ca Victoraş Iacob, un vâlcean cu multă experienţă în fotbalul naţional şi chiar internaţional, să fie transferat la CSM Râmnicu Vâlcea nu este nouă. Ea a mai fost vehiculată şi în vara acestui an, când fostul stelist se afla în aceeaşi postură ca şi în prezent, aceea de a nu avea echipă. Claudiu Niculescu a oferit câteva declaraţii în acest sens, afirmând că l-ar vrea pe Iacob în echipă, numai că aducerea sa nu depinde de antrenor: „Victoraş Iacob nu mai are nevoie de nici o prezentare. Eu ştiu ce poate şi în mod cert ar fi util echipei noastre. Dar nu am mai discutat cu el din vară, iar aducerea lui nu depinde de mine”.

Referitor la un alt transfer de calibru vehiculat în lotul unei echipe din liga secundă, venirea lui Cristian Chivu la CS Universitatea Craiova, antrenorul de la CSM a spus că nu crede posibilă o astfel de mutare: „Nu ştiu prea bine discuţiile sau condiţiile pentru aducerea lui Chivu la Craiova şi nici nu îmi place să comentez situaţia altor echipe, însă eu nu cred în aşa ceva. Nu cred că el va veni la echipa primăriei de acolo”.


Antrenorul de la CSM mai crede în calificarea României la Mondial


Chiar dacă au pierdut turul barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, tricolorii lui Victor Piţurcă mai păstrează speranţe pentru turneul final din vara anului viitor. Şi Claudiu Niculescu crede în posibilitatea naţionalei de a se califica la Mondialul din 2014, afirmând: „Naţionala are şanse de a merge la Mondial, chiar dacă a pierdut în Grecia. Spun asta pentru că diferenţa de două goluri poate fi recuperată, nu este una de patru-cinci goluri să spunem că atunci ar fi cu adevărat foarte greu să mai facem ceva. Desigur, adevărul se va cunoaşte numai după meciul de marţi seară. Dar eu cred că orice e posibil. Sper însă să nu jucăm la fel precum vineri seară în Grecia, pentru că, într-un asemenea mod, ne va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să mai emitem pretenţii. Acolo am văzut o echipă care s-a speriat şi nu a avut ocazii de gol, cel puţin în repriza secundă. Însă, eu cred că va fi un altfel de joc la Bucureşti, vor apărea jucători ofensivi în primul unsprezece”, a încheiat Niculescu.


Oprescu: „Vâlcea a fost mai bună. A meritat victoria”


Sosit primul la conferinţa de presă organizată sâmbătă, Daniel Oprescu, antrenorul oaspeţilor, a declarat că formaţia pregătită de Claudiu Niculescu a câştigat pe merit, fiind echipa mai bună: „Am pierdut pentru că am făcut un meci slab, poate cel mai slab al nostru de la începutul campionatului. Am fost apatici, am greşit mult. Vâlcea a fost mai sigură. Într-un cuvânt, Vâlcea a fost mai bună. A meritat victoria. Noi am avut mult de suferit şi din cauza jucătorilor accidentaţi, aşa cum este N’Kongue. La noi nu se pune problema de promovare, dar avem ca obiectiv calificarea în play-off, vrem să fim între cele mai bune şase echipe ale campionatului. Nu ne gândim la mai mult, adică la Liga I, pentru că suntem conştienţi că nu ne putem lupta cu echipele din campionat care au bugete impresionante. În opinia mea, echipa Primăriei din Craiova, Gloria Bistriţa, Vâlcea şi Târgu Mureş sunt cele mai îndreptăţite să spere la promovare”.


Oprescu a reuşit gluma zilei: „Mai aveam nevoie de schimbări”


Întrebat despre motivele care l-au determinat să epuizeze numărul maxim de schimbări încă de la pauza întâlnirii din Zăvoi, tehnicianul de la FC Olt a răspuns autopersiflant: „La cum am jucat pe parcursul primei reprize, nu am avut ce altceva să fac. Am sperat că prin cele trei modificări voi schimba ceva în jocul echipei mele. Însă, la cum am jucat noi, pot spune că aş mai fi avut nevoie şi de alte schimbări pentru a obţine un rezultat bun la Vâlcea”.