De nouă ani, aceeași sumă de bani pentru manualele școlare


• din 2004 școlile vâlcene primesc 370.000 lei • zeci de școli nu pot asigura toate
materialele didactice • elevii de clasa I, cei mai fericiți: manuale acordate
100%

Șeful învățământului vâlcean, Remus Grigorescu, a ținut să tragă un semnal de alarmă:
„Din 2004, aceeași sumă de bani pentru achiziționarea manualelor școlare. De
nouă ani, școlile vâlcene primesc 370.000 lei pentru materialele didactice”. La
nivelul județului Vâlcea, există unități școlare ce nu au reușit să
achiziționeze niciun manual școlar și vorbim de: Școala Gimnazială Galicea,
Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu (manualele școlare la clasele II-IV sunt
imposibil de utilizat), Școala Gimnazială Colonie, Școala Gimnazială Pietrari,
Școala Gimnazială „Anton Pann” (fără manuale pentru clasa a V-a). Nici la
Școala Gimnazială Mădulari, manualele nu au fost obținute în totalitate. La
Școala Gimnazială Galicea, manualele existente nu mai pot fi folosite din cauză
că sunt deteriorate. În prezent, la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea 90%
din necesarul de manuale vor fi distribuite școlilor (100% pentru clasa I, 25% pentru clasele a II-a – a IV-a,
20% pentru clasele a V-a – a VIII-a și 20% pentru clasele a IX-a – a X-a). Sunt și școli, și destul de multe,
care nu au reușit să le achiziționeze în întregime. Este vorba despre: Școala
Gimnazială Ulmetu – Copăceni 25%, Școala Valea Mare, Băbeni – 30%, Școala
Gimnazială Crețeni – 40%, Școala Gimnazială „Luca Solomon” Vaideeni – 50%,
Școala Gimnazială Popești, Dăești – 50%, Școala Gimnazială Sinești – 50%,
Colegiul Energetic – 60%, Școala Gimnazială Stănești – 60%, Colegiul Forestier
– 70%, Școala Gimnazială Ionești – 70%, Seminarul teologic „Sfântul Nicolae” –
75%, Școala Gimnazială Amărăști – 80%, Școala Gimnazială Voineasa – 80%, Liceul
„Preda Buzescu” Berbești – 90% etc. „Din
data de 2 septembrie începe distribuirea. Până pe 10 septembrie, se vor
distribui și celelalte manuale”, a mai precizat Remus Grigorescu.