
Date oficiale: Vâlcea are 19.687 de fermieri la 64.940 hectare agricole subvenționate
La începutul acestei săptămâni, Agenția de Plăți şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017. Astfel, în anul 2016, au depus cereri 901.335 fermieri pentru 9.326.864, 87 hectare, iar, în 2017, 884.397 fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 hectare. La nivelul județului nostru, suprafața totală pentru care s-a solicitat sprijin a fost de 64.940 hectare din partea 19.687 fermieri înregistrați la APIA.
Totodată, în perioada 16 – 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la cererile unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2017, fără aplicare de penalități.
În conformitate cu art. 1 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017, APIA are obligația ca începând cu luna iunie 2017 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel: “b) în intervalul 1 iunie – 1 iulie va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; între 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor; plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua începând cu data de 15 octombrie 2017; plata regulară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 -31 martie 2018.”