Dan Niţu, interesat de protecţia mediului


nitu_dan_bunestiCandidatul USL în colegiul uninominal Brezoi – Horezu propune implementarea unei legi, după model european, care să permită reciclarea ambalajelor de aluminiu mult mai uşor. Remus Daniel Niţu are idei concrete şi nu se bazează în campania electorală pe promisiuni deşarte. Una dintre iniţiativele pe care candidatul USL în colegiul Uninominal nr.2 Brezoi – Horezu vrea să le pună în aplicare odată ajuns în Parlament vizează protecţia mediului şi a a fost preluată de la mai mulţi cetăţeni din Buneşti care şi-ar dori realizarea unui centru de colectare şi reciclare a deşeurilor în zonă. Reprezentantul USL a remarcat potenţialul, încă nevalorificat, pe care îl are reciclarea ambalajelor din aluminiu, de exemplu, care ar putea deveni cu uşurinţă o resursă şi nu un deşeu. „Colectarea acestor cutii goale, pe lângă faptul că va duce la un mediu mai curat, aduce şi bani în buzunarul oamenilor. În Germania, am observat că berea la cutie costă undeva la 33 de cenţi, în timp ce cutia goală costă 25 de cenţi, deci automat că te forţează să o duci înapoi pentru a-ţi recupera banii. La noi, cutia goală nu are valoare şi de aceea, dozele sunt aruncate peste tot. Cu un cadru legal adecvat îi putem însă educa pe oameni să se debaraseze de ele, într-un mod responsabil, având în vedere că acest material este sută la sută reciclabil şi poate fi revalorificat la nesfârşit. Dând valoare şi noi acelei dozei goale le vom duce singuri la reciclare”, a afirmat candidatul USL. Liberalul Niţu a precizat că doar un procent foarte mic din aceste deşeuri este reciclat, iar înfiinţarea unor centre de colectare a lor ar duce şi la rezolvarea unei alte probleme cu care se confruntă vâlcenii din zonele rurale, cea a lipsei locurilor de muncă. „Vreau să merg în Parlament să vă reprezint pentru că nu pot să stau într-o ţară săracă cu oameni necăjiţi. În primul rând, ne trebuie legi corecte care să ducă la crearea de locuri de muncă şi să respecte cetăţeanul”, a adăugat Niţu.

Candidatul USL, Remus Daniel Niţu, s-a întâlnit, zilele trecute, cu electoratul din Buneşti. El s-a angajat că – alături de primarul Viorel Radi, deputatul Aurel Vlădoiu, Guvern şi de conducerea Consiliului Judeţean – să contribuie la continuarea proiectelor începute pentru dezvoltarea localităţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai din Buneşti.